Marin Sorescu nació en Bulzești (Oltenia, Rumania) en 1936 y murió en Bucarest en 1996.
HOŢII
Aveam o poezie care nu mă lăsa să dorm
Şi am trimis-o la ţară
La un bunic.
La urmă am scris alta
Şi i-am trimis-o mamei
S-o păstreze în pod.
Am mai scris după aceea vreo câteva
Şi, cu strângere de inimă, le-am încredințat rudelor
Care şi-au dat cuvântul că or să aibă grijă de ele.
Şi tot aşa, pentru fiecare poezie nouă,
S-a găsit câte un om care să mi-o primească,
Pentru că fiecare prieten al meu
Are, la rândul său, un prieten,
Atât de bun, încât să-i încredinţeze taina.
Aşa că nici eu nu mai ştiu acum
Unde mi se află cutare vers
Şi, în caz că mă calcă hoţii,
Oricât de mult m-ar schingiui,
Tot n-o să le pot spune mai mult decât
Că ele sunt la loc sigur,
În ţara asta.
LOS
LADRONES
Tenía
un poema que no me dejaba dormir
y
lo mandé al pueblo
a
casa de uno de mis abuelos.
Después
escribí otro
y
se lo mandé a mi madre
para
que lo guardara en el altillo.
Luego
escribí unos cuantos más
y,
a regañadientes, los confié a otros familiares,
quienes
prometieron cuidarlos.
Y
así, por cada poema nuevo,
hubo
alguien dispuesto a recibirlo,
porque
cada amigo mío
tiene,
a su vez, otro amigo,
tan
bueno como para confiarle el secreto.
O
sea que ni yo sé ahora
dónde
se halla tal verso
y,
en caso de que me entraran los ladrones,
por
mucho que me torturasen,
no
podría decirles otra cosa
sino
que los guardo en un lugar seguro,
en
este país.
Comentarios
Publicar un comentario